Trei răniți în accidentul de pe Drumul Expres. O persoană, preluată de elicopterul SMURD / VIDEO+FOTO

Accidentul de pe Drumul Expres 12, între Balș și Piatra Olt, s-a soldat cu trei răniți. 

Este vorba de doi șoferi care circulau regulamentar, implicați în evenimentul rutier în urma nesăbuinței femeii care a provocat nenorocirea, care au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina, și de o pasageră în mașina șoferiței vinovate, preluată de un elicopter SMURD și transportată la Spitalul Clinic de Urgență nr. 1 Craiova.

„La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt care au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autoturisme și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și o semiremorcă, în care se aflau, în total, patru persoane.

Din primele cercetări, un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 49 de ani, în care se mai afla și o altă femeie, pasager, nu ar fi respectat semnificația indicatorului accesul interzis și a pătruns pe Drumul Expres 12, circulând pe sensul opus de mers, unde la kilometrul 32, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, pe banda 2 de mers, din direcția Craiova către Pitești.

Din coliziune, autoturismul condus de bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a ricoșat într-un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, condus regulamentar pe banda 1 de mers, de către un bărbat de 45 de ani.

În urma evenimentului, cei doi șoferi ai autoturismelor, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

De asemenea, și pasagera din autoturismul condus de femeia de 49 de ani, a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată cu un elicopter SMURD, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Conducătorii celor trei autovehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Între timp, traficul, blocat mai multă vreme în zonă, a fost reluat în condiții normale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here