Infracțiuni grave care puteau genera chiar și tragedii pe șosea, comise de un tânăr din Olt

Sursa foto: romaniatv.net

Un bărbat de 36 de ani, din Ianca, putea genera poate chiar și o tragedie dacă nu era oprit la timp de polițiști.

Vorbim de un tânăr care, deși nu deține permis de conducere, a fost depistat de polițiștii din Corabia conducând un autoturism pe o stradă din localitatea Orlea. Și nu oricum, ci după ce consumase mai multe pahare cu alcool. La testul efectuat de oamenii legii, alcoolemia a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Corabia au depistat pe strada Islazului, din comuna Orlea, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Ianca, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere și având o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat”,  a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.