O parte din lucrările pe care CAO le face la Potcoava pentru extinderea rețelelor de apă-canal a fost finalizată/ FOTO

Lucrările la rețeaua de aducțiune Trufinești, de 1,4 km, au fost finalizate, la fel ca și extinderea rețelei de alimentare cu apă de pe strada Șoimului, din orașul Potcoava.

Acum se lucrează la extinderea rețelei de alimentare cu apă pe strada Fălcoieni Deal, unde se construiesc și două cămine și o rețea de nouă hidranți, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Olt (CAO) SA.

Investițiile pe care Compania de Apă Olt le face în orașul Potcoava fac parte din proiectul cu finanțare europeană nerambursabilă „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”.

Compania de Apă Olt investește, în orașul Potcoava, aproximativ 29,5 milioane lei.

Rețeaua de apă va fi extinsă pe 2,6 de kilometri, rețeaua de canalizare pe 2,4 kilometri, iar rețeaua de aducțiune Trufinești cu 1,4 kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here