Omul de afaceri slătinean Octavian Bălțoi, lăsat baltă de muncitorii pe care îi aduce din străinătate

Peste 100 de muncitori aduși de patronul SC Grup Primacons SRL, Octavian Bălțoi, au dat bir cu fugiții după ce afaceristul i-a adus din țările lor de baștină, India, Bangladesh și Vietnam.

El a confirmat informația pentru puterea.ro. Muncitorii fuseseră angajați prin intermediul unei firme de recrutare, având contracte încheiate pe doi ani. Antreprenorul spune că l-a costat în jur de 1.000 de euro fiecare, iar salariul era de aproximativ 3.000 lei net.

Afaceristul a ales să aducă mână de lucru din afară, pentru că la noi nu găsește oameni dispuși să muncească în construcții, iar fenomenul se manifestă de vreo cinci ani, în special.

„Am avut 200 de angajați, iar în jur de 100 au fugit, au părăsit locația. Probabil lucrează la negru în România, pentru că nu au depus documente pentru obținerea permisului de muncă”, a declarat, pentru puterea.ro, Octavian Bălțoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here