Canicula se va instala din nou în zeci de județe din țară, printre zonele atenționate de meteorologi numărându-se și Oltul.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben de disconfort termic ridicat care a intrat ieri în vigoare și care va dura până sâmbătă.
Joi, vineri și sâmbătă (25, 26, 27 august) în vestul, sudul și estul teritoriului disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, spun meteorologii.
Temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18…21 de grade.





































