Muzeul Județean Olt, în parteneriat cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, Universitatea „Spiru Haret” București, Universitatea Craiova și direcțiile pentru cultură din Olt și Dolj, cu sprijinul Consiliului Județean Olt și al Primăriei Comunei Dobrolosoveni, invită publicul la Ziua Porților Deschise pe Santierul Arheologic Reșca-Romula amenajat pe raza localității, Dobrosloveni, care va avea loc miercuri, 31 august, între orele 8,00 – 16,00.
Cercetările arheologice din acest an confirmă rezultatele măsurătorilor geofizice din anii 2019, 2021, 2022, în sensul descoperirii unor clădiri din cărămidă, care aveau o curte interioară realizată cu pietriș, peste care era, probabil, un pavaj din cărămidă.
„În cursul cercetărilor din acest an, pe lângă mesteșugul prelucrării sticlei, anterior cunoscut, au fost descoperite indicii privind prelucrarea bronzului și osului, lărgindu-se sfera ocupațiilor meșteșugărești identificate în acest oraș roman”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Județean Olt.
Materialele arheologice descoperite sunt foarte numeroase (peste 3000 de înregistrări în inventarul de șantier) și foarte diverse, de la monede din bronz și argint, obiecte din sticlă, os, bronz și fier la cărămizi cu amprente ale unor animale, mai ales câini. Acestea au fost înregistrate și trimise spre procesare și restaurare la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București.
Campania arheologică din anul 2022 reconfirmă importanța economică și culturală a acestui oraș roman, cel mai întins din provincia romană Dacia Inferior (Malvensis), unde a fost și sediul guvernatorului acestei provincii romane.
Printre colaboratori se numără Ilinca Artene, de la Colegiul National „Ion Creangă”, București, Alin Pană, absolvent al Universității din Pitești, Maria Cadea, Dan Anastasescu, Liviu Trache și Ștefan Bădoi Adrian, studenți la Universitatea din Craiova.
Colectivul de cercetare a fost format din conf. univ. dr. Mircea Negru – Universitatea „Spiru Haret” București și de la Universitatea Craiova, dr. Mihaela Bleoancă și dr. Florin Ciulavu, arheologi la Muzeul Județean Olt, dr. Dan Bălteanu, de la Direcția pentru Cultură Dolj și drd. Laurențiu Comănescu, de la Direcția pentru Cultură Olt.



































