În această dimineață, în intervalul orar 06:00-10:00, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfăşurat pe drumurile publice din județ acţiuni pentru verificarea modului în care se efectuează transporturile publice de persoane.
Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane în cazul deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto, al respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente și al capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare.
Oamenii legii au mai verificat respectarea numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz au testat cu alcoolscopul conducătorii de autovehicule care efectuează acest gen de transport, au verificat valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.
Acțiunea polițiștilor a mai vizat depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane.
„În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au verificat 99 de autovehicule, fiind aplicate 28 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.600 de lei, dintre care 17 pentru nerespectarea prevederilor H.G. 69/2012, privind transportul rutier, 10 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și una pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.
Ca măsură complementară pentru abaterea prevăzută de Legea 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare și setul de plăcuțe cu numărul de înamtriculare, în vederea suspendării dreptului de utilizare a autoturismului.



































