Un grav accident rutier a avut loc luni după-amiază pe Drumul Național 65, în zona localității Jitaru.
Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier care s-a soldat cu trei victime.
Potrivit surselor OLT-ALERT, două dintre cele trei persoane rănite au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina, iar cea de-a treia a fost evaluată medical la fața locului.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate trei autoturisme, respectiv un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Slatina, un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 18 ani, din orașul Potcoava și un autoturism ce se afla staționat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Cei doi conducători auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




































