Marcel Ciolacu, președintele PSD a anunțat că social-democrații susțin creșterea salariului minim de la 2.550 de lei la 3.000 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2023.
Liderul Partidului Social Democrat susține că măsura trebuie luată și în contextul în care Parlamentul European a adoptat recent o directivă privind salariul minim european.
„Susținem creșterea salariului minim de la 1 ianuarie, de la 2.550 de lei la 3.000 de lei. Protejarea salariaților cu salarii mici, majoritari în mediul privat, trebuie să fie prioritară în acest moment! O spune și Parlamentul European prin adoptarea recentei Directive privind salariul minim european”, afirmă Ciolacu.
El a precizat că, în acest efort, angajatorii vor fi sprijiniți prin scutirea de taxe și contribuții la nivelul sumei de 200 de lei din salariul minim.
„Concomitent, sprijinim și angajatorii, prin scutirea de taxe și contribuții a sumei de 200 de lei din salariul minim. Practic, din efortul majorării salariale de 450 de lei, statul suportă 200 de lei, iar angajatorul 250 de lei”, a mai spus, joi, Marcel Ciolacu.


































