Primăria Slatina organizează cea de-a VII-a ediție a „Cupa Slatinei la Înot”, competiție destinată copiilor

Primăria Slatina va organiza, în 12 noiembrie, cea de-a VII-a ediție a concursului „Cupa Slatinei la Înot” destinat copiilor, iar ultima zi pentru înscrieri este data de 31 octombrie. Municipalitatea va aloca 18.000 de lei pentru acordarea premiilor.

Competiția va avea loc, între orele 09:00 – 15:00 (perioada poate suferi modificări în funcţie de numărul persoanelor înscrise), la „Bazin Didactic de Înot – Slatina”.

POtrivit regulamentului, la această manifestare pot participa doar elevii din municipiul Slatina, cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani (împliniți), atât fete cât şi băieţi, sportivi ai „Bazinului Didactic de Înot – Slatina” care au terminat cursurile de iniţiere.

Înscrierile au început în 17 octombrie și se pot face până 31 octombrie 2022 (se mai poate prelungi, doar dacă este cazul) la sediul Bazinului Didactic de Înot din str. Crisan, nr. 33 B, tel: 0349/880.110. Persoanele care doresc să participe trebuie să prezinte obligatoriu, la înscriere, copie după certificatul de naștere / carte de identitate și adeverință medicală. Un elev poate să se înscrie şi să participe la maximum 2 probe.

Înscrierile la competiție, desfășurarea concursului și premierea câștigătorilor se vor efectua în funcție de patru categorii de vârstă: 6 – 7 ani; 8 – 9 ani; 10 – 11 ani; 12 – 14 ani.

Probele de concurs vor fi aceleaşi pentru fiecare categorie de vârstă, atât pentru fete cât şi pentru băieţi, după cum urmează: a.) 25 m liber (crawl); b.) 25m spate; c.) 25 m bras; d.); 50 m liber (crawl).

Concursul se va desfăşura după sistemul seriilor contracronometru. Clasamentul se va face după timpii de sosire pe baza cronometrajului manual, respectiv a celor cinci arbitrii de sosire.

Clasamentul se va face separat pe categorii de vârstă, sexe şi proba la care au participat, şi vor fi premiaţi primii trei concurenţi ce au înregistrat cel mai bun timp de parcurgere al probei.

Indiferent de rezultatul obţinut, fiecare participant va primi o medalie şi o diplomă de participare.

Se vor premia locurile I, II şi III pentru fiecare probă, pe categorii de vârstă. Premiile constau în articole sportive, respectiv echipamente şi accesorii pentru înot (ghiozdane, ochelari, casca, prosop), achiziționate în limita bugetului aprobat.

Regulamentul complet al concursului:

Regulament cadru de organizare manifestare ”Cupa Slatinei la Înot”, ediția a VII-a

1. Scopul concursului:
Prin organizarea manifestării cu caracter sportiv intitulată ”Cupa Slatinei la Înot”, ediția a VIIa se doreşte încurajarea elevilor în practicarea sportului şi promovarea înotului pe plan local.

2. Locul de desfăşurare al concursului:
Bazinul Didactic de Înot din municipiul Slatina, Str. Crisan, nr 33 B.

3. Perioada de desfăşurare a concursului:
12 noiembrie 2022, interval orar 09:00 – 15:00 (perioada poate suferi modificări în funcţie de numărul persoanelor înscrise).

4. Organizatorul concursului:
Primăria municipiului Slatina în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Slatina – Bazinul
Didactic de Înot.

5. Preşedintele Brigăzii de arbitrii:
Antrenor înot „Bazin Didactic de Înot – Slatina” – Săvulescu Ştefan

6. Participanţii concursului:
La această manifestare pot participa doar elevii din municipiul Slatina cu vârsta cuprinsă între 6 – 14 ani (împliniți), atât fete cât şi băieţi, sportivi ai „Bazinului Didactic de Înot – Slatina” care au terminat cursurile de iniţiere.
Cerinţe obligatorii : – toţi participanţii trebuie să facă dovada că au viza medicală efectuată la zi.
– toți participanții (după caz, reprezentantul legal al concurentului) trebuie să semneze acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în momentul înscrierii.

7. Înscrieri:
Înscrierile se fac în perioada 17 octombrie – 31 octombrie 2022 (se mai poate prelungi, doar dacă este cazul) la sediul Bazinului Didactic de Înot – Slatina din str. Crisan, nr. 33 B, tel: 0349/880.110. Peroanele care doresc să participe trebuie să prezinte obligatoriu, la înscriere, copie după certificatul de naștere / carte de identitate și adeverință medicală.
Un elev poate să se înscrie şi să participe la maximum 2 probe.

Înscrierile la competiție, desfășurarea concursului și premierea câștigătorilor se vor efectua în funcție de 4 (patru) categorii de vârstă, după cum urmează:
• 6 – 7 ani;
• 8 – 9 ani;
• 10 – 11 ani;
• 12 – 14 ani.

8. Probe de concurs:
Probele de concurs vor fi aceleaşi pentru fiecare categorie de vârstă, atât pentru fete cât şi pentru băieţi, după cum urmează :
a.) 25 m liber (crawl)
b.) 25m spate
c.) 25 m bras
d.) 50 m liber (crawl)

9. Stabilirea clasamentului:
Concursul se va desfăşura după sistemul seriilor contracronometru. Clasamentul se va face după timpii de sosire pe baza cronometrajului manual, respectiv a celor
cinci arbitrii de sosire. Clasamentul se va face separat pe categorii de vârstă, sexe şi proba la care au participat, şi vor fi premiaţi primii trei concurenţi ce au înregistrat cel mai bun timp de parcurgere al probei.

10. Premiere:
Indiferent de rezultatul obţinut, fiecare participant va primi o medalie şi o diplomă de participare.
Se vor premia locurile I, II şi III pentru fiecare probă, pe categorii de vârstă.
Premiile constau în articole sportive (echipamente şi accesorii pentru înot), achiziționate în limita bugetului aprobat pentru articolele sportive (ghiozdane, ochelari, casca, prosop).
Desfășurare concurs:
În funcție de numărul de elevi înscriși la competiția de înot ediția a VII-a, programul de
desfășurare se va stabili în ziua următoare după încheierea perioadei de înscriere şi se va afişa la sediul Bazinului Didactic de Înot şi pe pagina de facebook a Primăriei municipiului Slatina. Programul detaliat va fi comunicat (afişat cu 2 zile înainte de începerea concursului).

11. Persoană de contact:
Corina Florina Constantin – Serviciul Cultură, Sport – Tel: 0249/439.377.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here