Acasă Național Accident MORT...

Accident MORTAL pe DJ 734, după ce un șofer s-a urcat băut la volan. Persoana decedată, pasager, este chiar fratele șoferului

Un accident mortal a avut loc aseară pe Drumul Județean 734, pe raza localității Lerești, Argeș, unde un autoturism a intrat într-un cap de pod. Șoferul urcase la volan băut, iar persoana decedată, pasager în autoturism, este chiar fratele șoferului.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 65 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe DJ 734, pe raza localității Lerești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod.

În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto și decesul pasagerului din dreapta față, un bărbat de 84 de ani, din Lerești, care nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

„Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Florin Popa.

Potrivit surselor OLT-ALERT.RO, persoana decedată este chiar fratele conducătorului auto.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.