Fuego a ridicat sala în picioare la Gala Seniorilor de la Slatina. Imagini FOTO și VIDEO cu momentele de vârf

Invitat să bucure cele 82 de cupluri premiate de Primăria Slatina pentru cei 50 de ani de căsnicie împliniți, cu prilejul a 655 de ani de la prima atestare documentară a Slatinei, Paul Surugiu – Fuego a ridicat sala în picioare.

Evenimentul a avut loc în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu”, unde cele 82 de cupluri care anul trecut au împlinit 50 de căsnicie au fost premiate de cei doi viceprimari al municipiului, Gigi Ernes Vîlceleanu și Alexandru Berechet.

Municipalitatea i-a sărbătorit pe seniori nu doar cu diplome și premii în bani, ci și cu un recital muzical susținut de îndrăgitul interpret Paul Surugiu – Fuego, care, cu căldura-i specifică, a ridicat, pur și simplu, publicul în picioare.

El nu a venit singur, ci însoțit de doi colaboratori ai săi, excepționala naistă Mădălina Lupu (elevă a marelui artist Gheorghe Zamfir) și pianistul și dirijorul Vicențiu Perniu.

Luni, 23 ianuarie, de la ora 17.00, va avea loc Gala Superlativelor, eveniment în care va fi conferit titlul de cetățean de onoare al orașului unor personalități din lumea medicală și învățământ și vor fi acordate diplome de merit mai multor instituții, companii și cetățeni care fac cinste municipiului-reședință de județ.

Manifestările se vor încheia în aceeași seară, cu un concert al trupei Ad Libitum Voices.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here