Accident în Slatina, pe b-dul Alexandru Ioan Cuza, în sensul giratoriu de la McDonald’s/ FOTO+VIDEO

O tamponare serioasă a avut loc, sâmbătă, în jurul prânzului, pe bulevardul „Alexandru Ioan Cuza” din Slatina, chiar în sensul giratoriu de la McDonald’s, între două autoturisme.

Un autoturism condus de o femeie de 43 de ani, din Slatina, care circula pe sensul de mers spre Gară și care, în sensul giratoriu, a făcut stânga, a fost lovit în plin de un alt autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate, care, circulând din sens invers, a intrat în intersecție fără să se asigure și fără să acorde prioritate de trecere celeilalte mașini.

Din impact, autoturismul lovit a fost aruncat pe trotuar, peste una dintre bilele din beton care delimitează trotuarul de carosabil, la trecerea de pietoni.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, șoferița lovită nearătându-și intenția de a merge la spital, pentru eventuale investigații medicale.

Polițiștii ajunși la fața locului au demarat cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban, tânărul de 21 de ani a fost sancționat cu amendă în valoare de 1305 lei.

Totodată, tânărului i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here