Zeci de accidente rutiere au avut loc, în primele trei luni ale anului în curs, pe șoselele din Olt, evenimente soldate cu zeci de morți și răniți.
În trimestrul I al anului 2023, pe drumurile din judeţ s-au petrecut 23 de accidente rutiere grave, soldate cu 12 morţi şi 18 răniţi grav, arată un document prezentat, joi, în cadrul Colegiului Prefectural, de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.
Printre cauzele generatoare de accidente, cele mai frecvente sunt indisciplina bicicliștilor, traversarea neregulementară a pietonilor și viteza neadaptată la condițiile de drum, se precizează în documentul Poliției.
În aceeași perioadă, în cadrul unor acțiuni ale polițiștilor desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere oamenii legii au descoperit 129 de infracţiuni și au fost aplicate 12.006 contravenţii prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 şi alte acte normative.
De asemenea, au fost reţinute 1.485 de permise de conducere şi retrase 630 de certificate de înmatriculare, pentru defecţiuni tehnice sau alte nereguli.
Din cele 1.485 de permise de conducere reţinute, 110 au fost reţinute pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 1.108 pentru depăşirea vitezei regulamentare, 109 pentru depăşire neregulamentară, 41 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor și 43 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor.



































