Cel mai în vârstă concurent la proba de cros – 7 km din cadrul competiției sportive „Slatina City Run”, desfășurată, duminică, 14 mai, la Slatina, a fost un alergător de 81 de ani, din Găești, Dâmbovița.
Anton Ionescu a ajuns cu bine la linia de sosire, însoțit de un coleg care a ajuns înaintea lui la finish și care s-a întors să alerge ultimii zeci de metri alături de prietenul său mai în vârstă, ca să îl încurajeze să termine cu bine cursa.
Așa s-a și întâmplat. Anton Ionescu, de 81 de ani, a trecut cu bine linia de sosire și încă mai avea suflu, spre deosebire de alți concurenți tineri.
Întrebat despre activitatea sa sportivă, bătrânul din Găești a spus că a început să alerge după ce a ieșit la pensie, că participă la toate competițiile interne de cros și că se antrenează de trei ori pe săptămână.
„Mă numesc Anton Ionescu, sunt din Găești și am 81 de ani. Am alergat la toate competițiile interne. Mă antrenez de trei ori pe săptămână. Am început să alerg după ce am ieșit la pensie. Nu aveam ce să fac, mă plictiseam tare. Aveam o echipă acolo, în Găești, care alergau ca nebunii. Înainte să ies la pensie, când mergeam la fabrică și îi vedeam alergând, le ziceam: „«Ce aveți, bă, sunteți bătuți în cap?»” Când am ieșit la pensie, soția a fost cea care m-a îndemnat: «Du-te cu ăia». Și uite așa m-am apucat să alerg, iar primul concurs la care am participat a fost la Mediaș”, a spus alergătorul.
Nu a fost niciodată bolnav, astfel că și starea de sănătate este una care îi permite să aibă o asemenea activitate sportivă la vârsta lui.
Un alt concurent care a ajuns cu bine la linia de sosire are 77 de ani.
Nu mai puțin de 12 persoane s-au înscris în compeția de la Slatina, proba de cors, la grupa de vârstă 60+.
„Slatina City Run” este o competiție sportivă organizată structurată pe două probe, cros – 7 km și semimaraton – 21 km, organizată de Primăria Slatina și care anul acesta a ajuns la ediția cu numărul patru.