Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Olt a scos la licitație contractul privind reabilitarea sediului din Slatina cu fonduri europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), la pachet cu sediul secundar din Olt al Unității Militare 0676 Craiova.
Pentru serviciul de proiectare și pentru execuția lucrărilor a fost estimată suma de peste 9,2 milioane de lei.
Documentația de atribuire a fost urcată pe SEAP în 16 august, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 6 septembrie 2023, ora 15.00.
Contractul de finanțare a fost semnat la mijlocul lunii martie, între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Afacerilor Interne, prin realizarea investiției urmărindu-se îndeplinirea standardelor și cerințelor Uniunii Europene, reducerea consumurile de energii convenționale, reducerea consumului de energie și al emisiilor de dioxid de carbon, reducerea cheltuielilor cu utilitățile și implicit protejarea mediului înconjurător, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Olt.