Fostul șef al Poliției Locale Slatina, Adrian Constantin Pop, a decedat noaptea trecută, la doar 48 de ani.
Moartea l-a surprins acasă la un prieten și a fost fulgerătoare. Potrivit unor apropiați, Adrian (Adi) Pop le-a spus celorlalți că se simte puțin rău, s-a așezat într-un fotoliu și nu a mai mișcat.
A fost chemat un echipaj de la Ambulanță care i-a aplicat manevre de resuscitare, dar, din păcate, fără rezultat.
Adrian Pop s-a născut la 23 martie 1975, la Sighetu Marmației și, după ce a absolvit Facultatea de Drept, a venit în Slatina, prin căsătorie.
Nu a practicat avocatura, alegând să lucreze, la început, pe un post de consilier juridic la Prefectura Olt, apoi în cadrul unei bănci.
De-a lungul anilor, el a ocupat mai multe funcții publice. În perioada 2005 – 2008 a fost șeful de cancelarie al prefectului Octavian Popescu, apoi director executiv al Poliției Locale Slatina (2008 – 2009). În perioada 2009 – 2010 a fost subprefect de Olt, revenind, în 2010, pe postul de șef al Poliției Locale Slatina, pe care l-a ocupat până în ianuarie 2021, când a trecut pe postul de director al societății de transport public în comun al Primăriei Slatina, Loctrans SA.
Din februarie, anul acesta, lucra în cadrul Serviciului Județean de Pază Olt.
Dumnezeu să-l odihnească!