Dintre cele 15 centre de colectare a legumelor și fructelor de la fermieri pe care Casa Unirea le va amenaja în diferite bazine legumicole din țară, trei vor funcționa în judeţul Olt, a declarat sâmbătă, la Slatina, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care a participat la Ziua Recoltei.
Două dintre cele trei centre de colectare vor fi amenjate în sudul județului Olt, iar al treilea în nord.
“Dintre cele 15 centre, trei vor fi în judeţul Olt, unu la Izbiceni, altul la Cilieni şi unul se va realiza în partea de nord, în comuna Strejeşti, care va cuprinde comunele Pleşoiu, Grădinari şi Strejeşti”, a spus ministrul Agriculturii.
Produsele de categoria I, colectate în aceste centre, vor fi destinate clenților, iar marfa de calitate II și III va merge spre procesare la o fabrică pe care Casa Unirea ar urma să o înființeze cu finanțare prin programul INVESTALIM.
„Prin Casa Unirea, care este o societate în care Ministerul Agriculturii este acţionar majoritar, se va depune anul viitor, pe INVESTALIM, pentru o fabrică de procesare, astfel încât legumele şi fructele de categoriile a II-a şi a III care intră în aceste centre de colectare să fie trecute spre valorificare şi procesare, iar Casa Unirea să le poată pune pe raft în magazinele din România”, a precizat Florin Barbu.
Casa Unirea nu trebuie să facă profit, ca alte companii de stat, ci trebuie doar să integreze fermierii români pe piață, a mai spus ministrul Agriculturii.