Noua lege a pensiilor a fost adoptată, marți, de Senat, cu 85 de voturi ”pentru”, 6 ”împotrivă” și 19 ”abțineri”, informează B1 TV. Proiectul urmează să ajungă pentru dezbatere și vot la Camera Deputaților, for decizional.
Proiectul a fost înaintat de Guvernul Ciolacu, după o ședință cu scandal în care, inițial, ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, susținut de PNL, n-a vrut să dea avizul pe motiv că nu e specificată sursa de finanțare pentru majorările de pensii prevăzute. Într-un final, Ministerul a dat un aviz cu observații, în care a specificat că e nevoie de măsuri fiscale suplimentare, practic noi creșteri de taxe, pentru a face rost de bani în plus la buget.
După o ședință cu scandal și în coaliție, liberalii au acceptat, până la urmă, să susțină legea în Parlament, mai arată sursa citată.
Potrivit Economedia, ”pentru” au votat senatorii PSD, PNL și unii de la UDMR. 6 voturi împotrivă au venit de la AUR și au existat 19 abțineri din partea USR.
Marius Stanciu, secretar de stat în Ministerul Muncii, a declarat că impactul bugetar al legii este de 25 de miliarde lei, dintre care 15 miliarde lei sunt necesare pentru indexarea punctului de pensie cu 13,8%, iar 10 miliarde lei pentru recalculare pe baza noii legi.