Cătălin Rotea, despre viceprimarul Silviu Pendiuc. „Balșul are un prim asistat social. Ia 9000 lei și nu face nimic”

Viceprimarul Balșului, Silviu Pendiuc, demis din funcție de consiliul local și repus în funcție de instanța de judecată, este „primul asistat social al Balșului”, care „primește un salariu de 9000 de lei și nu face nimic”, potrivit primarului orașului, Cătălin Rotea.

Astfel, răspunzând la întrebarea dacă Balșul mai are viceprimar, după ce edilul a fost revocat din funcție, Cătălin Rotea a răspuns, vineri, într-o conferință de presă, că Silviu Pendiuc a fost repus în funcție de intanța de judecată, „chiar dacă el nu are atribuții”.

„Respect decizia Justiției, așteptăm săptămâna viitoare rezultatul de la Curtea de Apel Craiova. Din punct de vedere al formei, da, Balșul are viceprimar. Din punct de vedere al fondului, Balșul are un prim asistat social al orașului care ia 9000 de lei și nu face nimic. Are ca atribuții Casa de Cultură, dar Casa de Cultură e închisă momentan. Să-i dea Dumnezeu sănătate”.

Ca să ne înțelegem, nu e o chestiune personală, e una politică. Eu cu Silviu am avut o înțelegere în 2020 și eu m-am ținut de cuvânt, am mers împreună pe aceste funcții de primar și viceprimar. Dar când cineva greșește nu mai poate să facă parte din această echipă politică, a mai spus”, a declarat primarul Cătălin Rotea.

Majoritatea consilierilor locali ai orașului Balș au votat, în ședința din luna mai, pentru eliberarea din funcție a viceprimarului Silviu Petre Pendiuc și pentru declararea vacantă a acesteia.

Proiectul de hotărâre, inițiat de primarul orașului, Cătălin Rotea, a fost aprobat cu 14 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și o abținere, trei aleși fiind absenți.

În referatul proiectului de hotărâre sunt cuprinse și motivele privind eliberarea din funcție a viceprimarului, care a rămas cu calitatea de consilier local.

„La nivelul Primăriei Oraşului Balș, prin acțiunile întreprinse (dar și prin inacțiuni), domnul Silviu Petre Pendiuc demonstrează o atitudine de răzvrătire și de nerecunoaștere a poziției deținute de viceprimar, respectiv de subordonare directă primarului;

  • nu a asigurat sprijin pentru proiectele promovate de executiv;
  • a creat disensiuni prin denaturarea adevărului, exercitând presiune pe angajații instituției față de care își impune convingerile și punctul de vedere bară asumarea răspunderii, în condițiile în care nu este direct implicat,nefiindu-i delegate atribuțiile de către Referitor la atribuții,din luna ianuarie a acestui an, i-au fost delegate doar atribuții specifice activităților desfășurate la Casa de Cultură a orașului și la Biblioteca „Petre Pandrea”;
  • a impus efectuarea unor activități de către salariații din aparatul de specialitate a primarului, care au depăşit sfera de activitate a acestora;
  • nu a propus niciodată soluții viabile în rezolvarea problemelor curente ale cetățenilor.

Având în vedere complexitatea și numărul mare al activităților pe care le presupune exercitarea prerogativelor de autoritate publică locală și tinând cont de numărul mare al deficiențelor înregistrate în îndeplinirea obligațiilor prevăzute în calitate de viceprimar de către domnului Silviu Petre Pendiuc, consider necesar și oportun adoptarea unei hotărâri privind eliberarea din funcția de viceprimar al Oraşului Balș a domnului Silviu Petre Pendiuc și declararea ca vacantă a acestei funcții”, se arată în documentul citat.

Ulterior, Silviu Pendiuc a cerut în instanță anularea hotărârii prin care a fost revocat din funcție, solicitând și suspendarea executării documentului până la soluţionarea definitivă a cauzei privind anularea actului. Tribunalul Olt i-a admis această din urmă solicitare, astfel că el a fost repus în funcție.

Consiliul Local Balș a făcut recurs la Curtea de Apel Craiova, care a stabilit drept termen de judecată datat de 23 noiembrie.

Repus în funcție, Silviu Pendiuc a găsit indisponibil biroul în care și-a desfășurat activitatea, fiind-u pus la dispoziție un birou la subsolul primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here