CAO, 14 milioane euro de la BERD pentru contribuția de 6% în proiectul de dezvoltare a infrastructurii de apă și canal

Compania de Apă Olt (CAO) SA ar urma să primească o finanțare de peste 14 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), pentru contribuția proprie de 6% pe care trebuie să o achite în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, aflat în stadiul de implementare.

În acest sens, Consiliul Județean Olt a aprobat, în ședința ordinară de ieri, încheierea unui contract de asistență între Județul Olt, Compania de Apă Olt S.A., Municipiul Slatina și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

„Se aprobă încheierea unui Contract de asistență pentru Proiect între Județul Olt, Compania de Apă Olt S.A., Municipiul Slatina și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în legătură cu finanțarea ce urmează a fi acordată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare către Compania de Apă Olt S.A., conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Se aprobă încheierea, semnarea sau transmiterea oricăror alte documente auxiliare, declarații, confirmări, renunțări, formalități sau documente care ar putea fi avute în vedere în orice alt mod de Contractul de Asistență pentru Proiect și de celelalte documente menționate în cuprinsul acestuia”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat ieri de consilierii județeni.

BERD va finanța CAO cu suma de 68.826.997,35 lei, echivalentul a 14.464.619,16 de euro, bani cu care Compania de Apă Olt va putea achita contribuția proprie, în procent de 6%, în cadrul proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și canal în județ, pentru care CAO a semnat, în 2019, un contract de finanțare în valoare de peste 240 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, pentru reabilitarea și extinderea infrastructurii de apă și apă uzată în 25 de localități din Olt, investițiile aflându-se în curs de realizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here