Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a preluat cazul tânărului din Slatina care, ieri, a fost lovit intenționat cu mașina de un alt bărbat, totul pe fondul unui conflict mai vechi între cei doi. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Victima a fost transportată la spital. La mijloc este o poveste de dragoste și gelozie.
Cel puțin așa reiese dintr-un comunicat dat publicității, duminică, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Protagoniștii scandalului sunt doi tineri de 30 de ani, ambii din Slatina, între care există un conflict mai vechi plecat de la o relație amoroasă. Pe scurt, unul dintre ei a avut o relație de concubinaj cu o tânără de 23 de ani, care l-a părăsit și care, sâmbătă, se afla în trafic, ca pasageră, în mașina celuilalt tânăr. Fostul concubin, împotriva căruia o instanță a emis un ordin de protecție provizoriu, la solicitarea fostei concubine, a vrut să-i ceară socoteală acesteia. Totul a degenerat și bărbatul părăsit și gelos a fost lovit de mașina agresorului, călcat cu roțile și târât mai mulți metri, până pe trotuar.
Întreaga scenă s-a petrecut pe strada Ionașcu din Slatina, în zona Catedralei „Sfântul Gheorghe Ionașcu”. Victima a fost transportată la spital, cu multiple leziuni traumatice, având nevoie de 100 – 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, „dacă nu survin complicații”.
„În cursul zilei de 30.12.2023, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat cercetarea la faţa locului şi activităţi investigative, urmare unui apel 112, cu privire la faptul că, la data de 30.12.2023, ora 09:24, pe strada Ionaşcu din mun. Slatina a avut loc un eveniment rutier cu victimă-pieton, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că numitul D. R.-C., în vârstă de 30 de ani, din mun. Slatina, jud. Olt, în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare HD 99 JYT, pe fondul unui conflict mai vechi, a lovit cu intenţie, cu autoturismul, pe victima D. C.-L., în vârstă de 30 de ani, din mun. Slatina, care, în calitate de conducător auto, coborâse din autoturismul marca Citroen cu numărul de înmatriculare DJ 16 NEE, după care numitul D. R.-C a târât victima de pe partea carosabilă, până pe trotuar, călcându-l cu roţile autoturismului, provocându-i leziuni traumatice care necesită 100-120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În autoturismul marca BMW se afla, în calitate de pasager şi numita M. L. F., de 23 de ani, fosta concubină a victimei D. C.-L., împotriva acestuia din urmă fiind emis ordin de protecţie provizoriu de către Judecătoria Balş, în perioada 05.12.2023 – 05.03.2024 – măsuri: interzicerea oricărui contact cu victima şi obligaţia păstrării unei distanţe faţă de M. L. F.
Victima D. C.-L., a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, cu politraumatisme, contuzie toracică”, se arată în comunicatul procurorilor.
Din cuprinsul concluziilor preliminare emise de Serviciul Județean de Medicină Legală Olt, ieri, a rezultat că victima a suferit „multiple placarde excoriate membre superioare, membre inferioare, cranio-faciale şi bazin, fracturi multiple de bazin, luxaţie coxo-femurală bilaterală”.
În urma probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus măsura reţinerii faţă de agresor, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.
Reţinându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, în cursul zilei de azi, 31 decembrie, procurorii vor solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile, se mai arată comunicatul Parchetului Olt.
Anchetatorii precizează că „punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiului prezumţiei de nevinovăţie”.
Redăm, mai jos, imaginile halucinante cu scena agresiunii: