Principele Nicolae al României, întâlnire „caldă” cu elevii Colegiului Național „Ion Minulescu” din Slatina/ FOTO+VIDEO

Primul punct din programul vizitei Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României la Slatina s-a consumat, joi, la Colegiul Național „Ion Minulescu”, unde înaltul oaspete a avut o întâlnire de două ore cu elevii și cadrele didactice de aici. Reamintim că Alteța Sa Regală este parte în proiectul „Istoria regalității în școli”, inițiat de Clubul Rotary Slatina și pus la punct în colaborare cu Asociația „Principele Nicolae”, în cadrul unui acord de parteneriat educațional cu Inspectoratul Școlar Județean Olt.

Principele Nicolae a fost primit de președintele Clubului Rotary Slatina, Andra Bărbulescu, de șeful Inspectoratului Școlar Județean Olt, Adrian Bărbulete, și de directorul liceului-gazdă, profesorul Marius Perianu, care, după intonarea Imnului de Stat și a Imnului Regal,  i-au adresat cuvinte de bun-venit.

Întâlnirea cu elevii și cadrele didactice a decurs natural, într-o deschidere totală a oaspetelui față de copii și invers, lucru datorat felului de a fi al Principelui Nicolae, un om cald, sincer și modest pe care elevii l-au simțit imediat ca fiind „de-al lor”.

Principele Nicolae a vorbit despre importanța monarhiei românești în istoria țării și despre rolul avut de regii României, punctând evenimente importante din etapa de modernizare a României.

La propunerea înaltului oaspete, întâlnirea a fost o discuție liberă, interactivă, bazată pe întrebări și răspunsuri. Copiii i-au cerut acestuia să spună, de pildă, care a fost cel mai emoționant moment al legăturii sale cu România, ce relație a avut cu bunicul său, Regele Mihai I, ce face Casa Regală pentru dezvoltarea țării sau care este mesajul său pentru generațiile tinere.

Cu răbdare și calm, printre glume și momente emoționante, Principele Nicolae de România a povestit multe întâmplări din copilăria sa, multe momente trăite alături de bunicul său, inclusiv scurta vizită a Regelui Mihai I în România, în 1992, care a venit în țară alături de nepotul său și de mama acestuia, fiica regelui.

Elevii au aflat, printre multe altele, că, în adolescență, Principele Nicolae avea două joburi, lucrând între 15 și 18 ore pe zi, câștigându-și singur existența prin activități în munca de jos, că a făcut doi ani de voluntariat în Africa și că, la început, nu a dorit să se implice în activități de responsabilitate civică, în linia Familiei Regale. Au aflat, apoi, amănunte despre momentul în care acesta, după experiențele acumulate, s-a „trezit”, dându-și seama că destinul său este altul și că nu poate scăpa de responsabilitatea la care statutul de membru al Familiei Regale îl obligă, despre cum a început să cunoască și să iubească poporul român, lucru pentru care s-a și mutat, definitiv, în 2012, în România. Au aflat părerea lui sinceră despre România de azi și care ar fi liniile generale prin care țara să se dezvolte. La solicitarea sa, oaspetele a aflat, la rându-i, ce cred tinerii despre viitorul României și care sunt soluțiile lor pentru un viitor mai bun.

La final, Principele Nicolae a dăruit bibliotecii liceului mai multe exemplare din volumul „Istoria Monarhiei în România”, exprimându-și speranța că elevii vor fi curioși să își însușească informațiile din carte.

Reamintim că Alteța Sa Regală este parte în proiectul „Istoria regalității în școli”, inițiat de Clubul Rotary Slatina și pus la punct în colaborare cu Asociația „Principele Nicolae”, în cadrul unui acord de parteneriat educațional cu Inspectoratul Școlar Județean Olt.

Al doilea punct din programul vizitei va fi, tot azi, începând cu ora 16.00, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, vizionarea documentarului „Maria, Inima României”, film care va fi dăruit de Asociația „Principele Nicolae” tuturor instituțiilor de învățământ din Olt, cu scopul vizualizării acestuia în cadrul orelor de dirigenție sau de istorie, acest demers rămânând la latitudinea cadrelor didactice din unitățile de învățământ respective, fără titlu de obligativitate.

Mâine, Principele Nicolae va avea o întâlnire și cu elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național „Radu Greceanu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.