S-a stins o mare cântăreață de muzică populară din Olt. Victorița Cică va cânta, de azi, printre îngeri!

O mare interpretă de muzică populară s-a stins, duminică dimineață, din viață. Este vroba de Victoria Cică, angajată al Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” din Slatina.

Anunțul a fost făcut de prietenii și cunoscuții artistei pe rețelele de socializare.

„De azi, dna noastră dragă Victorita Cica va cânta printre îngeriDumnezeu sa-i odihnească sufletul blând”, au scris, pe Facebook, membrii grupului „Mlădițele Oltului”, creat în urmă cu mulți ani de artistă în cadrul Secția de Arte a Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, în cadrul căreia a activat ca profesoară de canto.

„Îmi este greu să îmi aleg cuvintele atunci când mă doare sufletul.

Nu am cuvinte pentru a exprima durerea pe care o avem în acest moment. Doamna Noastră Victorita Cica-Oficial ne-a fost ca o a doua mama și pierderea ei a lăsat un gol imens în sufletul nostru. Dânsa ne-a primit cu cel mai mare drag și ne-a luat „sub aripa ei” încă de când eram micuțe , am crescut atât de frumos alături de dumneaei , ne-a îndrumat în cel mai frumos mod pe drumul cantecului popular, a avut mereu încredere în noi și ne-a susținut cât a putut. Îi suntem recunoscătore ca a făcut parte din viata noastră și ca am avut asemenea model. Dumnezeu sa o odihnească în pace!

Drum lin Doamna Noastră Profesoara Minunată”, este un alt mesaj dureros de rămas-bun.

„Cât de dură este viața, cât de nedreaptă poate să fie! Draga mea prietenă, Victorita Cica, ai ales (acum 2 ore) să le cânți îngerilor, în loc să ne cânți nouă aici pe pământ. Iti mulțumesc pentru prietenia ta frumoasă de peste 25 de ani, iti mulțumesc pentru întreaga colaborare, iti mulțumesc că lași în urma ta melodii frumoase, iți mulțumesc pentru că ai deschis porțile multor tineri spre tărâmul muzicii populare, Îți mulțumesc că de fiecare dată când te chemam să le cânți la nunțile sau botezuri copiilor colegilor mei, tu nu ai luat niciun ban și ti-ai făcut meseria super bine și îți mulțumesc lui Dumnezeu că te-am cunoscut!

Întreg colectivul Tele”U” îți mulțumește pentru tot!

Dumnezeu să te odihnească în pace și rămâi în sufletul meu un OM MINUNAT SI BUN și O SOLISTĂ DEOSEBITA!

Condoleanțe familiei și putere să vă dea Bunul Dumnezeu!”, a scris o cunoscută a artistei.

Victorița Cică, care locuia în Balș, avea în jur de 50 de ani și era o veche membră a Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” din Slatina. Ea a activat și în cadrul Școlii de Arte a Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, unde a înființat grupul „Mlădițele Oltului”, îndrumând zeci și zeci de fetițe și tinere pe calea muzicii populare, unele dintre elevele sale ajungând să fie foarte cunoscute, peste ani, în domeniul folclorului, precum tânăra Emilia Ogea.

În ultimele luni, Victorița Cică s-a luptat cu o boală necruțătoare, pe care a descoperit-o, potrivit colegilor, vara trecută.

Din păcate, azi, 4 februarie, artista a pierdut lupta cu nemiloasa boală.

În perioada 1996 – 2004 a fost solistă la Ansamblului profesionist „Călușul Scornicești”, iar din 2004 era membră a Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” din Slatina.

Dumnezeu s-o odihnească!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.