Directoare de școală din Olt, cercetată penal după ce ar fi agresat, fizic și verbal, un copil de 12 ani

O directoare de școală din Olt este cercetată penal după ce ar fi agresat, fizic și verbal, un copil de 12 ani.

Este vorba de Cristina Oprițescu, directoarea Școlii Gimnaziale Valea Mare, despre care tatăl copilului de 12 ani spune că l-a agresat pe fiul său fizic și verbal.

Bărbatul a anunțat Poliția, dar și conducerea Inspectoratului Școlar Județean Olt despre acest caz.

„La data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 10:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Valea Mare, județul Olt, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 12 ani, ar fi fost agresat fizic și verbal de către directoarea unei unități de învățământ, din comuna Valea Mare, unde acesta este elev.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți, care au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situație de fapt și dispunerea măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Claudiu Șerban.

Și conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Olt a început o anchetă administrativă.

„Este vorba despre un bărbat care ne-a anunșat telefonic că un copil de 12 ani de la Școala Gimnazială Valea Mare ar fi fost agresat de directoarea instituției. Doi inspectori ai instituției și doamna inspector general adjunct Mihaela Pirnă s-au deplasat la fața locului pentru culegerea de informații. Este o acuzație și trebuie să vedem despre ce este vorba, ce informații și ce probe sunt. În funcție de acestea, noi vom dispune măsurile legale”, a declarat șeful IȘJ Olt, Adrian Bărbulete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.