Seria întâlnirilor pe care primarul Emil Moț și președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, au început-o luna trecută a continuat azi, când cei doi oficiali s-au întâlnit cu oamenii care locuiesc pe străzile Păcii, Victoriei, Trandafirilor și Independenței.
Ca de obicei, au fost discuții despre problemele cu care slătinenii se confruntă, despre așteptările lor din partea primăriei și identificarea celor mai bune soluții pentru rezolvarea problemelor.
„Întâlnirea cu locuitorii din zona Vacanța (străzile Păcii, Victoriei, Trandafirilor și Independenței) a fost despre perspectivele lor și identificarea celor mai bune soluții.
Mă bucur să văd faptul că prin interesul și implicarea activă a locuitorilor din municipiul nostru, continuăm să dezvoltăm împreună Slatina”, a scris, pe pagina sa de socializare, după întâlnire, Emil Moț.
Cei doi au fost însoțiți de șefii mai multor direcții aflate în subordinea primăriei, dar și cei doi viceprimari al Slatinei, Gigi Vîlceleanu și Alexandru Berechet.