Polițiștii români au intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 2.600 de solicitări ale cetățenilor și au constatat peste 11.200 de fapte contravenționale.
Polițiștii au acționat, ieri, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 448 de acțiuni și au intervenit la 2.602 evenimente, dintre care 2.225 au fost sesizate de către cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 24 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 80 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 11.225 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.502.292 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 89 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Totodată, au fost reținute 702 permise de conducere, dintre care 250 pentru viteză, 51 pentru alcool și 10 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 411 de certificate de înmatriculare.
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Astfel, la nivel național, peste 4.000 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate 461 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 7.730 de autovehicule și legitimate 12.187 de persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.719 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 162 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 25 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 316 permise de conducere, dintre care 20 pentru alcool și 137 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 244 de certificate de înmatriculare.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.