Aproape 70 de candidați pe cele 12 posturi de asistent medical scoase la concurs de Spitalul Slatina. Rezultatele primei probe

Aproape 70 de candidați au susținut, ieri, prima probă, cea scrisă, pentru cele 12 posturi de asistent medical scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Dintre cei 67 de candidați care au intrat în concurs, 22 au fost declarați admiși și urmează să susțină proba de interviu.

Pentru cele două posturi de asistent medical debutant în specialitatea balneofiziokinetoterapie pe care Spitalul Județean de Urgență Slatina le-a scos la concurs la Secția Recuparare, Medicină Fizică și Balneologie au fost admise 10 dosare, iar dintre cei 10 candidați care au susținut proba scrisă, doar trei au rămas în cursă pentru proba de interviu.

Pentru cele șase posturi de asistent medical debutant, specialitatea medicină generală, (vacante secțiile Chirurgie Generală, A.T.I., Boli Infecțioase, Compartiment Boli Cronice, și Bloc Operator (Central), și pentru patru posturi de asistent medical principal (în secțiile Cardiologie, Neurologie și Cabinet Neurologie din Ambulatoriul Integrat Spitalului) au susținut proba scrisă nu mai ăpuțin de 57 de candidați, dintre care 19 au fost declarați admiși.

Candidații nemulțumiți pot contesta rezultatul primei probe azi, 25 aprilie, până la ora 16.00.

Cei rămași în cursă urmează să susțină proba de interviu în data de 30 aprilie 2024. În aceeași zi vor fi afișate rezultatele, cei nemulțumiți putând depune contestații până pe 7 aprilie. Termenul pentru soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor acestora este 8 mai, iar rezultatele finale vor fi afișate în ziua de 9 mai 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.