Primarul Scorniceștiului, Daniel Tudor, își lansează, azi, platforma-program pentru următorul mandat

Primarul Scorniceștiului, Daniel Tudor, își va lansa, joi seară, platforma-program pentru următorii patru ani privind dezvoltarea orașului.

Evenimentul va avea loc, începând cu ora 18.00, în parcul din fața primăriei, în prezența mai multor membri marcanți ai PSD Olt, în frunte cu președintele organizației, Marius Oprescu, dar și a parlamentarilor social-demorați de Olt.

De altfel, primarul Daniel Tudor a lansat o invitație pentru întreaga suflare a orașului să participe la eveniment.

„Vă invit să fim împreună joi, 25 aprilie, ora 18, în Parcul din fața Primăriei, pentru lansarea platformei program, care cuprinde viziunea de dezvoltare a următorilor patru ani.

Alături de mine va fi echipa social democrată din Olt, condusă de Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, și parlamentarii social democrați, care îmi oferă încrederea și suportul necesar pentru un nou mandat în care vor fi implementate proiecte frumoase.

De asemenea, va fi prezentă echipa de consilieri locali, alături de care voi deschide o nouă pagină a dezvoltării în Scornicești.

Însă cel mai important, îmi doresc să vă am alături de mine pe dumneavoastră, cei care îmi oferiți, zi de zi, motive noi de continuitate și garanția că eforturile vor contribui la progresul comunității noastre.

Vă așteptăm să fiți parte a acestui moment important”, a scris, pe Facebook, primarul Scorniceștiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here