Obiceiuri și tradiții în prima zi de Paște. Credincioșii își cumpără haine noi și merg la scăldat în apă curgătoare. De ce se ciocnesc ouăle

Obiceiuri și tradiții în prima zi de Paște. Paștele se apropie cu pași repezi, iar credincioșii își vor duce la bun sfârșit tradițiile, ca în fiecare an. Prima zi de Paști aduce cu ea o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții. Află tot ce nu știi în articol!

Paștele se apropie cu pași repezi, iar credincioșii își vor duce la bun sfârșit tradițiile, ca în fiecare an. Prima zi de Paști aduce cu ea o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții.

Tradițiile de sărbători sunt ceea ce îi definesc pe români. După ce se ia Lumina Sfântă la miezul nopții și au dus-o acasă, în casă și în suflete, credincioșii ortodocși sărbătoresc duminică Învierea Domnului.

Prima zi de Paşti aduce cu ea şi o serie obiceiuri, tradiţii şi superstiţii, purtarea hainelor noi, spălatul pe faţă cu apă neîncepută, ciocnitul ouălor sau scăldatul în apă curgătoare, fiind doar câteva dintre acestea.

După Săptămâna Patimilor, credincioşii sărbătoresc prima zi de Paşte, ziua Învierii Mântuitorului.

Învierea lui Iisus Hristos simbolizează refacerea legăturii dintre fiinţa umană şi Creatorul său.

Astfel că, celebrarea ei, an de an, aduce la retrezirea aspiraţiei către îndumnezeire, la transfigurarea vieţii pământeşti într-o viaţă impregnată de prezenţa lui Dumnezeu. Paștele este o sărbătoare care se aseamănă cu bucuria.

De asemenea, salutul care se obișnuiește odată cu această ocazie este tot o expresie a acestei bucurii. ”Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!”.

Tradiții și obiceiuri de Paște

Din români, tradiţia spune că trebuie să te înnoieşti în această perioadă deoarece îţi aduce noroc, deoarece atunci când porți haine noi, le porți pentru a-ți purifica sufletul și corpul, în întâmpinarea lui Iisus.

De asemenea, fetele şi flăcăii obişnuiesc în dimineaţa primei zile de Paşte, înainte de răsăritul soarelui şi fără să fie văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare, pentru a fi iuţi, sprinteni, sănătoşi, harnici şi iubiţi, conform Risco.ro.

Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint: să fie sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani.

Alte vorbe din popor spun că este bine să mănânce toată familia din primul ou ciocnit pentru a fi mereu împreună. Oul trebuie spart, curăţat şi împărţit de către capul familiei.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here