Primarul Slatinei a anunțat reluarea lucrărilor la unul dintre obiectivele majore ale municipalității

Primarul Slatinei, Emil Moț, a anunțat, ieri, reluarea lucrărilor la unul dintre obiectivele majore ale municipalității.

Este vorba de Sala Polivalentă începută cu mai mulți ani în urmă, proiect nefinalizat după ce firmele care au câștigat licitațiile au intrat în faliment. Potrivit procedurilor, totul a trebuit luat de la zero, iar ieri, primarul Emil Moț a anunțat că a emis autorizație de construire pentru acest obiectiv major al orașului.

Reamintim că Sala multifuncțională de sport va avea o capacitate de 3000 de locuri.

„Astăzi am emis Autorizația de Construire pentru execuția lucrărilor la Sala de sport multifuncțională cu 3000 de locuri, un obiectiv de investiție major pentru municipiul nostru.

Toate etapele de avizare necesare din cadrul comisiilor Companiei Naționale de Investiții și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost finalizate, inclusiv emiterea Hotărârii de Guvern din data de 22 februarie 2024.

Proiectantul desemnat de Compania Națională de Investiții va depune proiectul tehnic pentru avizare, urmând apoi scoaterea la licitație pentru desemnarea constructorului.

Această sală de sport va aduce multiple beneficii municipiului nostru, facilitând organizarea de evenimente sportive și culturale de amploare.

În cel mai scurt timp, vom avea un nou șantier pentru acest proiect ambițios.

Așteptăm cu nerăbdare să vedem acest obiectiv realizat și să oferim locuitorilor noștri o infrastructură de top”, a anunțat, joi, Emil Moț.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here