Un tânăr de 20 de ani, din Olt, rupt de beat la volan. Un altul, de 18 ani, conducea fără permis pe străzile Slatinei/ FOTO

Polițiștii olteni au depistat, weekend-ul acesta, mai multe nereguli în trafic, printre acestea numărându-se cazurile de șoferi care urcă băuți la volan sau de persoane care conduc autoturisme fără să fi dobândit permisul auto.

Atfel, ieri noapte, polițiștii din Drăgănești-Olt au oprit pentru control, pe strada Nicolae Titulescu, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Dăneasa.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ulterior, în cursul zilei de 3 iunie, în jurul orei 00:15, polițiștii din Slatina au oprit pentru control, în oraș, un autoturism condus de un tânăr de 18 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, precizează IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.