Candidatul PNL la Primăria Slatina încalcă regulile de circulație. Dovada, furnizată, LIVE, chiar de el/ VIDEO

Candidatul PNL la Primăria Slatina, Mario De Mezzo, s-a filmat singur în timp ce încălca legislația rutieră.

Mai precis, el a uitat pentru câteva momente că se află la volan și poartă un dialog telefonic după ce a fost apelat de un apropiat. Dovada a fost furnizată chiar de liberal, care se afla live pe Facebook.

Potrivit Codului Rutier, șoferii care sunt prinși la volan utilizând telefonul mobil riscă amenzi drastice.

Astfel, șoferii prinși în timp ce folosesc telefonul la volan riscă amenzi cuprinse între 4 și 8 puncte. Ca urmare, amenda este cuprinsă între 580 și 1.160 de lei.

Fapta poate fi însă pedepsită și cu suspendarea permisului de conducere.

De altfel, nu este prima oară când Mario De Mezzo încalcă regulile rutiere. Când era prefect al județului Olt, el a fost sancționat de polițiști după ce a condus autoturismul instituției pe un segment de drum cu acces interzis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.