Deputații au adoptat legea majorării tichetelor de masă. Aceasta merge la promulgare

Deputații au adoptat proiectul care aprobă OUG privind majorarea valorii tichetului de masă, în două etape, de la 1 august 2023 şi din 1 ianuarie 2024. Legea merge la promulgare.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, decizional, proiectul care stabileşte valoarea tichetului de masă până la 35 lei tichet/masă/zi, din 1 august 2023 şi 40 de lei per tichet pe masă, pe zi, din data de 1 ianuarie a.c. Măsura va fi aplicată şi în primele două luni ale semestrului II ale anului în curs, respectiv lunile august şi septembrie.Legea merge la promulgare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 69/2023 prin care se instituie modificarea art. 14 din Legea nr.165/2018, în sensul stabilirii valorii unui tichet de masă până la 35 lei/tichet masă/zi, începând cu data de 1 august 2023, respectiv, 40 lei/tichet masă/zi începând cu data de 1 ianuarie 2024.

Pe 27 iunie 2023, Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, majorarea valorii tichetului de masă în contextul scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, ca urmare a războiului din Ucraina şi a liberalizării preţurilor la energie.

„Având în vedere că valoarea acestor tichete a rămas neschimbată în ultimele două semestre, deşi preţul alimentelor, cât şi al utilităţilor au crescut semnificativ, Executivul a decis majorarea în două etape a acestei valori: de la 30 de lei la 35 de lei, începând cu data de 1 august 2023, respectiv 40 de lei din 1 ianuarie 2024”, a transmis Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.

Totodată, prin derogare de la art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, nivelul nominal al tichetului de masă, de până la 40 lei/tichet/zi, vor fi aplicate şi în primele două luni ale semestrului II ale anului 2024, respectiv august 2024 şi septembrie 2024.

Pe 18 septembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul în calitate de prim for sesizat, votul Camerei fiind decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here