Cadoul Guvernului pentru pensionari, de Ziua Persoanelor Vârstnice. Ce primesc seniorii începând cu 1 octombrie

Sursa foto: Facebook/Marius Iancu

De Ziua Persoanelor Vârstnice, cabinetul condus de Marcel Ciolacu oferă un dar extrem de prețios pentru pensionari: mărirea pragului de neimpozitare a pensiilor la 3.000 de lei.

Veste extraordinară pentru pensionari! De la 1 octombrie, Ziua Persoanelor Vârstnice, Executivul introduce oficial neimpozitarea pensiilor mai mici de 3.000 de lei. Prin această inițiativă a social-democraților, pragul de impozitare cu 10 la sută a pensiilor crește, practic, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, cu scopul de a proteja pensionarii cu venituri mici și medii.

Potrivit pragului anterior de impozitare, care era de 2.000 de lei, un pensionar căruia veniturile i-au crescut în urma recalculării de la sub 2.000 de lei la peste 2.000 de lei, ar fi fost în situația în care creșterea să îi aducă automat și o tăiere de venit. Această tăiere ar fi fost cauzată de impozitul de 10 la sută aplicabil după depășirea pragului de 2.000 lei. Mărirea acestui prag de către Guvern la 3.000 de lei rezolvă astfel situația care i-ar fi putut vulnerabiliza pe unii dintre pensionari.

În aceste condiții, din 1 octombrie sunt impozitate doar pensiile de minimum 3.000 de lei, iar impozitul se aplică strict sumei ce depășește acest plafon.

Inițiativa pusă în practică de Ziua Persoanelor Vârstnice completează măsura de recalculare a pensiilor, în urma căreia 3,8 milioane de pensii din sistemul public au crescut. Prin creșterea pragului de impozitare, cabinetul Ciolacu se asigură astfel că orice sumă de bani în plus, survenită ca urmare a recalculării pensiilor, rămâne în buzunarul seniorilor și nu intră sub incidența impozitării de 10%.

Mărirea pragului de neimpozitare, valabilă și pentru pensiile din sistemul național de ordine și siguranță publică 

Cu scopul de a nu se crea niciun fel de inechitate socială la acest capitol, premierul Marcel Ciolacu a aprobat în Guvern si majorarea pragului de neimpozitare pentru pensiile din sistemul național de ordine și siguranță publică. De această măsură vor beneficia aproximativ 200.000 de persoane. ”Aprobăm și majorarea plafonului de impozitare și în cazul pensiilor din sistemul național de ordine și siguranță publică. Practic, le aducem la același nivel cu celelalte pensii publice, unde deja am legiferat ridicarea plafonului de la 2.000 la 3.000 de lei, începând cu 1 octombrie”, a subliniat premierul Marcel Ciolacu, la 11 septembrie, în ședința de Guvern.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here