Câţi profesori au declarat banii câştigaţi din meditaţii la ANAF. Sumele încasate sunt uriaşe

Dintre profesorii care au dat meditații elevilor în cursul anului 2023, 11.734 au declarat veniturile onţinute la ANAF, a căror valoare netă cumulată se ridică la 169 de milioane de lei. Cele mari venituri nete declarate de profesori din meditaţii au fost realizate în Bucureşti, Sibiu şi Cluj.

Peste 11.000 de profesori au declarat la ANAF venituri nete din meditaţii de 169 de milioane de lei în 2023, arată o analiză exclusivă realizată de economica.net. Cele mari venituri nete declarate de profesori din meditaţii au fost realizate în Bucureşti, peste 40 de milioane de lei, în Sibiu, peste 15 milioane de lei şi în Cluj, peste 14 milioane de lei, potrivit datelor obţinute de la ANAF.

De mai mult timp, meditațiile au devenit un lucru firesc în viața de elev odată cu intrarea în ciclul gimnazial, iar pe internet sunt mai multe anunțuri din partea profesorilor, însă prea puțini anunță pentru câți bani fac lucrul acesta. Chiar şi aşa, numărul profesorilor care au declarat venituri din meditaţii a crescut cu peste 48% în 2023 faţă de cel înregistrat în 2021. Astfel, 11.734 de profesori au declarat la ANAF faptul că în 2023 au realizat venituri din meditaţii, iar 3.136 dintre ei au declarat şi plătit CASS aferentă acestor venituri, în timp ce doar 1.003 oameni au datorat şi plătit CAS.

Conform legislaţiei în vigoare, veniturile obţinute din acordarea meditaţiilor sunt venituri din activităţi independente pentru care persoana fizică are obligaţia trimiterii declaraţiei unice la ANAF. Venitul net anual din acordarea meditaţiilor se poate determina ori pe baza normelor de venit, ori în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here