Caracalul are un nou viceprimar. „Este un vot de încredere care mă onorează şi mă responsabilizează”

Primăria Caracal

Municipiul Caracal are, de azi, un nou viceprimar în persoana lui Laurențiu Pătran. „Este un vot de încredere care mă onorează şi mă responsabilizează”, a spus acesta.

Majoritatea consilierilor locali ai municipiului Caracal l-au votat, în ședința legislativului de miercuri, pe Laurențiu Pătran pentru funcția de viceprimar. Acesta a fost desemnat în noua funcție cu 15 voturi din cele 19 valabil exprimate.

„De astăzi, prin votul celor 15 colegi din cadrul Consiliului Local al Municipiului Caracal, am fost desemnat în funcţia de viceprimar al oraşului.

Este un vot de încredere care mă onorează şi mă responsabilizează în acelaşi timp şi care marchează un drum nou pe care voi merge având convingerea fermă că pot face lucruri bune împreună cu domnul primar Ion Doldurea, pentru comunitatea noastră.

Vreau să trăim într-un Caracal unde să ne simțim bine, să ne creștem copiii într-un mediu curat și sigur, în care să aibă parte de oportunități reale pentru viitor.

Planul echipei noastre, al administraţiei Doldurea, este unul îndreptat spre dezvoltarea oraşului şi apreciat de caracaleni, care ne-au creditat prin încrederea lor arătându-ne că mai mult de 71% dintre ei consideră că suntem pe drumul cel bun!

Mă bucur că l-am avut şi-l vom avea în continuare lângă noi pe deputatul Adrian Chesnoiu alături de care proiectele noastre pentru comunitate au prins viaţă. Continuăm în echipă!

Este un privilegiu să pot lucra direct la proiectul de modernizare și dezvoltare al orașului și am convingerea ca nu voi dezamăgi locuitorii Caracalului care și-au pus speranța în administrația locală că va aduce schimbările în bine dorite de noi toți”, a scris, după ședință, pe Facebook, Laurențiu (Lari) Pătran.

Laurențiu Marian Pătran

Laurențiu Pătran are o afacere locală și este secretar general al PSD Caracal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here