Primarul Balșului, Cătălin Rotea, a depus, joi, jurământul pentru cel de-al doilea mandat în fruntea orașului/ FOTO

Primarul Balșului, Cătălin Rotea, a depus, joi, jurământul pentru cel de-a doilea mandat în fruntea orașului.

La ceremonie au fost prezenți, ca invitați de seamă, președintele PSD Olt, Marius Oprescu (el însuși învestit oficial, ieri, pentru cel de-al treilea mandat de șef al Consiliului Județean Olt), subprefectul Cosmin Floreanu și deputatul de Olt Marius Iancu.

„Astăzi, am avut onoarea de a depune jurământul pentru cel de-al doilea mandat de primar.

Vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor bălșenilor, pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și pentru susținerea constantă. Această responsabilitate mă motivează și mai mult, îmi dă puterea și determinarea să continui munca începută și să îndeplinesc toate promisiunile pe care vi le-am făcut.

Vă promit că voi rămâne dedicat fiecărui proiect și fiecărui angajament luat. Prioritatea mea va fi să aducem îmbunătățiri vizibile în Balș, să creăm oportunități pentru toți și să facem din orașul nostru un loc de care să fim cu toții mândri. OMUL și PRIMARUL Cătălin Rotea se ține întotdeauna de cuvânt!

Le mulțumesc președintelui Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, subprefectului de Olt, Cosmin Floreanu și deputatului Marius Iancu pentru că mi-au fost alături și azi, ca întotdeauna”, a spus, după eveniment, Cătălin Rotea.

În aceeași ședință a fost constituit, oficial, și noul consiliu local al orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here