PNL și AUR au pierdut, la Slatina, bătălia cu „exclușii” Valeriu Matei și Gabriel Buliteanu. Aceștia rămân cu mandatele de consilier

Tribunalul Olt a respins, luni, apelul declarat de secretarul general al Slatinei, împotriva deciziei Judecătoriei Slatina care, deși Valeriu Matei (PNL) a fost exclus din partid, a hotărât că el își poate păstra mandatul de consilier local.

Câștig de cauză a avut și Gabriel Dima Buliteanu, în ciuda faptului că, la rândul său, a fost exclus din AUR.

Instanța a decis în acest fel pentru că excluderea celor doi din partidele din care fac parte s-a făcut cu încălcarea prevederilor statutare.

Judecătoria Slatina a validat, în urmă cu două săptămâni, mandatele a doar 17 consilieri locali din cei 21, câți numără legislativul municipiului-reședință de județ, după ce mai mulți aleși ai PNL Slatina au renunțat la mandate. Este vorba de primarul ales Mario De Mezzo și de consilierii aleși pe lista acestuia Marius Bălașa, Florin-Liviu Duca și Victor Iacobescu. Potrivit legislației, după învestirea în funcție a celor 17 aleși validați de instanță, cele patru locuri ale liberalilor rămase vacante urmează să fie ocupate de membrii supleanți de pe lista PNL.

Printre cei cărora De Mezzo le-a cerut să renunțe la mandat se numără și Valeriu Matei, care l-a refuzat pe liderul său politic, stricându-i acestuia calculele politice în interiorul organizației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.