Un nou virus, extrem de contagios, face ravagii. Societatea Română de Pneumologie avertizează populația: Sunt, deja, 3,2 milioane de spitalizări

Societatea Română de Pneumologie avertizează populația cu privire la riscurile asociate Virusului Sincițial Respirator (VSR), o infecție virală extrem de contagioasă, cu impact major asupra sănătății respiratorii, în special în rândul sugarilor, vârstnicilor și persoanelor cu comorbidități.

Acesta este unul dintre virusurile care afectează sistemul respirator inferior, reprezentând principala cauză a bronșiolitei și pneumoniei în rândul copiilor sub doi ani, dar afectând totodată și persoanele adulte vulnerabile, precum vârstnici sau cei cu comorbidități. Povara bolii severe cauzate de VSR este comparabilă cu gripa.

„În prezent, ne aflăm în plin sezon al infecției cu VSR, aceasta având o incidență maximă în lunile de toamnă și iarnă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel mondial, acest virus este responsabil pentru peste 33 de milioane de infecții ale tractului respirator inferior, din care aproximativ 3,2 milioane de cazuri necesită spitalizare, cauzând totodată peste 100.000 de decese anual, majoritatea în rândul copiilor mici. În România, numărul internărilor din cauza infecțiilor respiratorii de sezon a crescut anual, VSR fiind una dintre cauzele majore de morbiditate respiratorie”, se arată într-un comunicat transmis de Societatea Română de Pneumologie.

Infecția cu VSR este subdiagnosticată la adulți. Fiziopatologia, prezentarea clinică și epidemiologia infecției cu VSR contribuie la subdiagnosticarea bolii. VSR poate exacerba afecțiunile cronice de bază iar infecția poate conduce la infarct miocardic acut, accident vascular cerebral, exacerbări ale astmului și ale BPOC, declin pe termen lung al funcției respiratorii.

Riscurile infecției cu VSR și grupurile vulnerabile

VSR afectează în mod sever copiii sub vârsta de doi ani, precum și persoanele cu vârsta peste 65 de ani, sau cei cu afecțiuni respiratorii sau imunitate compromisă. Simptomele încep de obicei cu o răceală comună (febră, nas înfundat, tuse ușoară), dar în cazurile severe poate duce la dificultăți respiratorii, scăderea oxigenului din sânge și insuficiență respiratorie, necesitând internare de urgență. Studiile arată că, pentru unii copii, primul episod de infecție cu VSR poate duce la riscul crescut de astm pe termen lung.

Importanța prevenției și a vaccinării

Întrucât în prezent nu sunt disponibile tratamente specifice, este nevoie de noi intervenții care să poată preveni spitalizările și îmbolnăvirile cauzate de VSR la toți sugarii începând de la naștere, atunci când aceștia sunt cei mai vulnerabili la forme severe de boală și la vârstnici și la cei cu comorbidități.

Societatea Română de Pneumologie recomandă măsuri riguroase de prevenție, mai ales în sezonul rece. Igiena riguroasă a mâinilor, evitarea contactului cu persoanele bolnave și evitarea spațiilor aglomerate sunt măsuri esențiale pentru reducerea riscului de infecție. De asemenea, pentru categoriile vulnerabile, vaccinarea anti-VSR reprezintă o măsură importantă de protecție, prevenind complicațiile severe și reducând povara asupra sistemului medical.

„Prevenția este cheia pentru a proteja grupurile vulnerabile și pentru a reduce impactul acestui virus sezonier asupra sistemului de sănătate. Alegerea de a ne vaccina și a implementa măsuri de igienă corespunzătoare poate face diferența în prevenirea cazurilor severe de boală, spitalizărilor și chiar deceselor,” a declarat prof. dr. Roxana Nemeș, președintele Societății Române de Pneumologie.

****
Societatea Romana de Pneumologie (SRP) este formată cu scopul promovării asistenței medicale, educației și cercetării științifice în domeniul bolilor respiratorii. Având o istorie de peste 115 ani, SRP este continuatoarea organizațiilor neguvernamentale din Romania cu același scop: „Societatea pentru profilaxia tuberculozei” (1901), „Societatea pentru studiul tuberculozei” (1929), „Liga contra tuberculozei” (1946), „Societatea de Ftiziologie” (1963) si „Societatea de Pneumoftiziologie” (1991).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here