La începutul anului școlar 2024-2025, la nivelul Direcției Siguranța Școlară a fost implementată Campania pentru conștientizarea necesității creșterii gradului de siguranță în mediul școlar „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”. În cadrul acesteia, în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, se va desfășura Concursul național de creație virtuală „Vocea ta e soluția”, care se adresează elevilor claselor a VI-a și a VII-a, respectiv elevilor claselor a IX-a – a XI-a.
Scopul principal al acestei campanii este de a crește gradul de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile și/sau infracționalității în mediul școlar și a traficului de droguri.
În cadrul campaniei, în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, se va desfășura Concursul național de creație virtuală „Vocea ta e soluția”, care se adresează elevilor claselor a VI-a și a VII-a, respectiv elevilor claselor a IX-a – a XI-a și care va avea drept scop stimularea și dezvoltarea gândirii critice, stimularea creativității, cultivarea și dezvoltarea spiritului de competiție și fair-play, precum și a comunicării interpersonale.
Unitățile de învățământ preuniversitar din județul Olt se pot înscrie, în perioada 11-15 noiembrie a.c., la adresa de e-mail sigurantascolara@ot.politiaromana.ro. Formularul de înscriere poate fi descărcat de pe site-ul www.sigurantascolara.ro.
Concursul presupune formarea unor echipe mixte (fete și băieți) formate din minim 3 și maxim 6 elevi la nivel de clasă și constă în realizarea de către elevii de gimnaziu a unui short/reel, având ca temă „Prevenirea și combaterea violenței școlare” și de către elevii de liceu a unui short/reel, având ca temă „Prevenirea și combaterea traficului și a consumului de substanțe interzise”.
Concursul are la bază trei etape:
– o fază locală în perioada 16-20.12.2024, care se realizează la nivelul unității de învățământ înscrisă în concurs;
– o fază județeană în perioada 13-15.01.2024, care se realizează la nivelul Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul partenerilor;
– o fază națională, care se realizează la nivelul Direcției Siguranță Școlară, conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, elaborat la nivel central.
Mesajele transmise, prin intermediul short-urilor/reel-urilor create, trebuie să încurajeze copiii, părinții și comunitățile să acționeze, să se implice și să ia atitudine împotriva violenței școlare, precum și a traficului și consumului de substanțe interzise.