Tronsonul Colonești-Albota al Drumului Expres 12 a fost deschis, joi, traficului rutier/ FOTO

Tronsonul 4, pe segmentul Colonești (Olt) – Albota (Argeș), al Drumului Expres 12 a fost deschis, joi, traficului rutier. De mâine, 29 noiembrie, se va putea circula și pe cei 17 kilometri ai Tronsonului 4 (Robănești – Craiova).

La inaugurarea nodului rutier de la Albota au fost prezenți ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, ministrul Agriculturii, Florin Barbu și deputatul Marius Iancu.

„Întotdeauna faptele sunt cele care vorbesc pentru noi! Proiectele bune fac diferența pentru fiecare comunitate și fiecare regiune. Un obiectiv major, precum Drumul Expres Craiova-Pitești, demonstrează că guvernarea PSD aduce rezultate concrete pentru dezvoltarea României. Investițiile în infrastructură sunt obiective strategice care asigură conectivitate, siguranță și oportunități pentru întreaga regiune”, a declarat șeful CJ Olt, Marius Oprescu.

De la stânga la dreapta: Marius Iancu, Sorin Grindeanu, Marius Oprescu și Florin Barbu

Sorin Grindeanu a anunțat că, de mâine, 29 noiembrie, se va circula și pe cei 17 kilometri dintre Robănești și Craiova (Tronsonul 1).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.