O echipă Sanador oferă analize medicale GRATUITE la Caracal. Lista serviciilor și perioada de funcționare a laboratorului mobil

Autoritățile municipale informează că o echipă a vestitului centru medical Sanador va fi prezentă în Caracal, în curând, pentru a efectua analize medicale gratuite pentru populație, decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).

Locația unde reprezentanții Sanador vor lucra, în perioada 18 – 19 decembrie, în intervalul orar 08.00 – 16.00, este Centrul de Informare Caracal.

„Aceasta reprezintă o oportunitate ca cetățenii interesați să-și poată monitoriza, gratuit, starea de sănătate. Îi așteptăm pe cei interesați și îi încurajăm să profite de această inițiativă menită să sprijine sănătatea comunității noastre”, a declarat primarul municipiului, Ion Doldurea.

Documentele necesare pentru efectuarea analizelor sunt următoarele:

• Bilet de trimitere de la medicul de familie;

• Cardul de sănătate (în lipsa acestuia, este necesară o adeverință care să ateste calitatea de asigurat);

• Act de identitate (carte de identitate).

Lista principalelor analize gratuite disponibile cuprinde:

• Hematologie (Hemoleucogramă completă);

• Biochimie serică completă;

• Imunologie și imunochimie;

• Microbiologie (exudat faringian, examen secreții otice, nazale, conjunctivale);

• Testarea sensibilității la substanțe antimicrobiene și antifungice;

• Examinări histopatologice și imunohistochimice.

Pentru informații suplimentare legate de analizele disponibile, cei interesați pot apela numărul de telefon 0747 115 042.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.