Doi bărbați din Olt, cercetați penal după ce au fost prinși băuți la volan/ FOTO

Doi bărbați din județul Olt sunt cercetați penal de polițiști după ce au fost prinși conducându-și autoturismele pe drumuri publice, sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii din Balș au oprit pentru control, ieri dimineață, pe strada Nicolae Bălcescu din orașul Balș, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din comuna Găvănești.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Bărbatul a fost condus la Spitalul orășenesc Balș pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Olt.

Tot ieri, în jurul prânzului, și tot polițiștii din Balș, au depistat un bărbat de 42 de ani, din Slatina în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din comuna Oboga.

polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au oprit pentru control, pe strada Parcului, din comuna Oboga, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din municipiul Slatina.

Testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și acesta a fost condus de oamenii legii la Spitalul Balș pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În ambele cauze, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.