Pompierii din Olt, sprijin pentru familia care a rămas fără casă, duminică, în urma unui incendiu/ VIDEO

Profund emoționați de nenorocirea care, duminică, a lovit o familie cu trei copii din comuna Ipotești, care a rămas fără casă în urma unui incendiu puternic, pompierii din Olt s-au mobilizat și s-au întors, azi, la cei cinci membri ai familiei cu pachete cu alimente, îmbrăcăminte, jucării și rechizite școlare.

Salvatorii spun însă că nevoile familiei Năstase sunt cu mult mai mari în situația dată și îi îndeamnă pe oamenii cu suflet bun să le urmeze exemplul.

Cei doi soți care au rămas fără locuință, care a suferit distrugeri foarte mari, au trei copii, de trei ani și jumătate, 10 ani și 16 ani.

„Misiunea de duminică, 12 ianuarie, din comuna Ipotești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, ne-a marcat, chiar dacă suntem aproape zilnic martorii unor altfel de evenimente.

Mihai, un băiețel în vârstă de numai 3 ani și jumătate, Ely, o fetiță de 10 ani și Liviu, un băiat, în vârstă de 16 ani, alături de părinții lor, au rămas fără puținul pe care îl aveau, în urma incendiului.

Salvatorii care au participat la misiunea de stingere a incendiului s-au mobilizat în aceste zile și le-au dus acestora hăinuțe, jucării, încălțăminte, pături, alimente și rechizite, dar nevoile familiei sunt mult mai mari, pentru a se putea întoarce în locuința distrusă de incendiu”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt.

Cetățenii care vor să susțină această familie greu încercată, pot lua legătura cu mama copiilor, Năstase Cristina, la numărul de telefon 0761631152.

Flăcările au izbucnit, duminica trecută, în locuința familiei Năstase din Ipotești și, în ciuda intervenției prompte a pompierilor, casa a fost distrusă în cea mai mare parte.

Misiunea pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative a durat aproximativ o oră și jumătate. În urma incendiului, au ars circa 80 de metri pătrați din acoperișul casei și bunurile din două camere de locuit.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum deteriorat.

Pompierii au transmis din nou măsurile prin care oamenii pot preveni producerea unor astfel de nenorociri:

• verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
• coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
• coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.