Deputatul Gigel Știrbu, președintele PNL Olt, a transmis, azi, la 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, un mesaj în care arată importanța istorică a evenimentului de la 24 ianuarie 1859.
În mesajul postat pe pagina sa de socializare, parlamentarul liberal face apel la clasa politică: Să ne inspirăm din sacrificiul și determinarea lor (al celor care au înfăptuit unirea – n.r.), continuând să lucrăm pentru o Românie unită, echitabilă și prosperă.
„Se împlinesc astăzi 166 de ani de la unirea Moldovei și Țării Românești sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, un moment definitoriu pentru istoria României. Această Unire, cunoscută și ca „Mica Unire”, a fost primul pas concret spre realizarea statului național român modern. Prin hotărârea liderilor vremii și prin sprijinul populației, s-a creat o bază solidă pentru dezvoltarea unei țări unite, care să răspundă nevoilor și aspirațiilor cetățenilor săi.
Această realizare nu ar fi fost posibilă fără viziunea și eforturile celor care au luptat pentru libertatea și unitatea națională. Aceștia au înțeles că doar prin colaborare și solidaritate se poate construi o țară puternică, capabilă să facă față provocărilor vremii.
Să ne amintim cu recunoștință de acei oameni curajoși care au pus bazele României moderne. Să ne inspirăm din sacrificiul și determinarea lor, continuând să lucrăm pentru o Românie unită, echitabilă și prosperă. La mulți ani, România!”, a scris, pe facebook, Gigel Știrbu.