Gigel Știrbu îl compară pe Călin Georgescu cu Petru Groza. „România trebuie să rămână pe calea democrației și a libertății!”

Deputatul PNL de Olt Gigel Știrbu atrage atenția pe rețelele sociale asupra pericolului enorm ca istoria să se repete în România într-un mod nefast pentru viitorul țării. El îl compară pe extremistul Călin Georgescu cu Petru Groza și spune că Rusia nu s-a retras din joc, ba dimpotrivă, infiltrațiile sunt mai puternice ca niciodată, lucru pentru care populația trebuie să dea dovadă de maturitate la alegerile prezidențiale din luna mai. „Trebuie să ieșim la vot, să ne mobilizăm și să alegem un viitor sigur pentru noi și pentru generațiile care vin”, spune Știrbu.

Într-un text postat pe pagina sa de socializare, parlamentarul liberal dezvăluie faptul că multe instituții ale statului au fost „căpușate” de „conserve” rusești, subminând securitatea națională și că, orice ar fi, România trebuie să rămână pe calea democrației și a libertății.

Redăm integral textul politicianului:

„Anul acesta avem de luat o decizie care va influența direcția țării noastre pentru mulți ani de acum înainte. Alegerile prezidențiale de anul acesta, nu sunt doar despre un candidat sau un partid, sunt despre apărarea democrației, a valorilor europene și a viitorului României.

Pericolul istoriei care se repetă

Nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat la Alegerile generale din România din 1946. Atunci, printr-o fraudă colosală, regimul comunist a confiscat puterea, instaurând un sistem dictatorial care a călcat în picioare libertățile românilor. Astăzi, există riscul ca aceste alegeri să devină un moment similar, în care grupuri de interese încearcă să destabilizeze țara și să o îndepărteze de parcursul pro-european.

Pericolul unui nou Petru Groza

În 1946, Petru Groza a fost pionul prin care s-a instaurat dictatura comunistă. Astăzi, un personaj precum Călin Georgescu riscă să devină „berbecul” prin care se sparg porțile democrației și orientarea euroatlantică a României. Prin rețele de influență, prin manipulare și sprijin, Rusia încearcă să-și impună interesele în România și în Europa de Est.

Semnele pericolului sunt deja vizibile

Turul 1 al alegerilor prezidențiale a arătat că Rusia nu s-a retras din joc, ba dimpotrivă, infiltrațiile sunt mai puternice ca niciodată.

Multe instituții ale statului au fost „căpușate” de „conserve” rusești, subminând securitatea națională.

Foști rezerviști din Armată și servicii formați în perioada pro-rusească încă joacă un rol în deciziile strategice ale statului.

România trebuie să rămână pe calea democrației și a libertății!

Nu putem permite ca alegerile din anul acesta să fie compromise de influențe externe ostile. Trebuie să ieșim la vot, să ne mobilizăm și să alegem un viitor sigur pentru noi și pentru generațiile care vin. Votul fiecăruia dintre noi contează!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.