Procurorii efectuează, joi dimineață, mai multe percheziții în București și nouă județe, într-un dosar în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor.
Potrivit News.ro și G4Media, sunt vizaţi de percheziții inclusiv influenceri care au făcut campanie pentru Călin Georgescu.
„La această oră, polițiștii din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală coordonează efectuarea a 17 percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, la locuințele unor persoane fizice, într-un dosar penal, în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor”, anunță, joi, Poliția Română.
Cercetările vizează documentarea activității infracționale a persoanelor vizate.
La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul Institutului Național de Criminalistică, Brigăzii Speciale de Intervenție ,,Vlad Țepeș” a Jandarmeriei și inspectoratelor de poliție Brașov, Botoșani, Dolj, Galați, Maramureș, Mureș și Timiș.
































