Slătineanul de 33 de ani care, în urmă cu aproape un an, a provocat accidentul în care murit primarul comunei Grădinari și care a fugit, apoi, din țară, după ce anchetatorii l-au lăsat în libertate, prins, în 6 decembrie 2024, în Italia, a fost extrădat în România, iar acum se află încarcerat în arestul Inspectoratul de Poliție Județean Olt, informează, joi, instituția.
La data de 19 martie 2025, autoritățile române au finalizat procedurile necesare pentru aducerea în țară a tânărului de 33 de ani, din municipiul Slatina, care fusese arestat în urma unei acțiuni operative desfășurate în Italia.
Acesta a fost extrădat în România, în baza mandatului european de arestare emis de Judecătoria Slatina, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în legătură cu accidentul rutier din comuna Strejești, județul Olt, din data de 25 decembrie 2023.
„În momentul aducerii sale pe teritoriul României, tânărul a fost prezentat autorităților competente și a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în așteptarea finalizării procedurilor judiciare”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Sursa citată precizează că, pe lângă infracțiunile din dosarul penal românesc, tânărul este cercetat în Italia și pentru faptele de fals privind identitatea și uz de fals, după ce a prezentat autorităților italiene un document de identitate românesc falsificat în momentul arestării.
Autoritățile române și italiene continuă colaborarea în acest caz, iar tânărul va răspunde în fața instanței pentru faptele sale, atât în România, cât și în Italia.
Paul Robert Hraru era urmărit în baza unui mandat european de arestare emis de Judecătoria Slatina pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Evenimentul rutier a avut loc anul trecut, în seara de Crăciun. Atunci, șase persoane, aflate într-o ambulanță privată care transporta pacienți la dializă și cu care autoturismul condus de tânărul din Slatina a intrat în coliziune frontală, au fost rănite și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Printre răniți s-a numărat și primarul comunei Grădinari, Mihai Ioana. Din păcate, edilul nu a supraviețuit, murind câteva ore mai târziu.
Potrivit polițiștilor, tânărul care a pătruns cu autoturismul pe contrasens urcase la volan după ce consumase băuturi alcoolice. Supus testului cu alcooltestul, aparatul a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, și la testul de droguri șoferul de 32 de ani a ieșit pozitiv, el fiind condus la spital pentru recoltarea de prob biologice.
Ulterior, acesta a fost lăsat în libertate. Când a fost căutat de anchetatori, tânărul nu a mai fost de găsit. Abia patru zile mai târziu Judecătoria Slatina a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioada de 30 zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanee, la propunerea procurorului de caz.