Ministerul Dezvoltării a decontat facturi de peste 5,7 milioane lei pentru proiecte derulate, prin PNRR, în Olt

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 93.439.936,94 de lei, pentru 229 obiective realizate prin componentele C 10 – Fondul local și C 15 – Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – a anunțat ministrul Cseke Attila. Plăți de peste 5,7 milioane de lei au fost efectuate și pentru lucrări aflate în execuție în Olt.

Astfel, pentru Componenta C10 – Fondul local, au fost decontate 89.361.644,82 de lei pentru 217 obiective care urmăresc elaborarea și actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, precum și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.

De asemenea, prin Componenta C15 – Educație, s-au alocat 4.078.292,12 de lei pentru construcția a 12 creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul.

În ceea ce privește Oltul, vorbim de proiecte aflate în derulare în localitățile Nicolae Titulescu (unde s-au făcut plăți de peste 1,6 milioane de lei), Schitu (171.408,79 lei), Mihăești (107.100 lei), Scornicești (119.688,25 lei), Perieți (465.079,97 lei), Balș (1.020.442,60 lei), Dăneasa (137.077,19 lei) și Movileni (1.609.257,54 lei).

În total, au fost efectuate plăți de 5.232.310 lei.

MDLPA a decontat și ieri facturi în valoare totală de 95.245.267,96 de lei, pentru 134 de obiective realizate prin PNRR, de data aceasta pentru proiecte implementate de autoritățile locale prin Componenta C5 – Valul renovării și vizează creșterea eficienței energetice, reabilitarea termică, consolidarea și modernizarea, precum și renovarea seismică a clădirilor publice și multirezidențiale.

Și la acest capitol Oltul se numără printre județele aflate pe lista plăților. Au fost decontate facturi pentru lucrări în cadrul proiectelor derulate de Consiliul Județean Olt (51.163,06 lei), Teslui (417.868,18 lei) și Caracal (9.740,66 lei).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.